luni, 17 august 2009

Populaţia Marii Britanii ar putea fi vaccinată contra gripei porcine

Întreaga populaţie a Marii Britanii ar putea fi vaccinată împotriva virusului gripei porcine, care afectează circa 10.000 de britanici. Aceasta ar putea fi cea mai mare campanie
de vaccinare din ultimii 50 de ani, iar experţii elaborează o listă prioritară de pacienţi, înainte ca virusul să devină mai virulent. După ce gripa porcină a făcut şi cea de-a 15-a victimă în Marea Britanie, procedura a fost accelerată. Un expert de la Asociaţia Medicală Britanică a explicat: „Dacă virusul suferă mutaţii, situaţia se poate agrava, iar lumea trebuie să primească imunitate
. În acelaşi timp
, nu pot fi subestimate dificultăţile logistice de vaccinare a 60 de milioane de persoane“.

Obama îi cere Africii să se mobilizeze

Preşedintele american Barack Obama a subliniat sâmbătă, întrun discurs rostit la Accra, capitala Ghanei, ultima escală a unui turneu care a mai cuprins Rusia şi Italia, că viitorul Africii aparţine acum doar africanilor.

Totodată, a afirmat că soluţiile multiplelor probleme cu care se confruntă continentul se află numai în mâinile lor. „Trebuie să începem prin acest postulat simplu
: viitorul Africii aparţine africanilor însişi”, a subliniat liderul de la Casa
Albă, citat de AFP.

„Este uşor de arătat cu degetul, de aruncat vina asupra altora. Dar Occidentul nu este responsabil de distrugerea economiei din Zimbabwe în ultimul deceniu sau de războaiele în care au fost înrolaţi copii”, a adăugat Obama, recunoscând însă şi partea de responsabilitate care revine colonialismului.

El a declarat că o serie de probleme majore, precum „genocidul” din Darfur sau extinderea terorismului în Somalia, reclamă un răspuns „global”, dar şi o capacitate de reacţie sporită a Africii.

Obama a ales Ghana pentru prima sa deplasare pe continent în calitate de preşedinte datorită rezultatelor impresionante ale acestei ţări în materie de democraţie. Obama a vizitat, împreună cu familia
, fortăreaţa Cape Coast, de unde mii de sclavi africani erau îmbarcaţi cu destinaţia Europa
, America şi Caraibe.

Osama bin Laden se ascunde în Afganistan

Ministrul de Interne de la Islamabad susţine că Osama bin Laden nu este în Pakistan, ci în Afganistan, iar atacurile americane cu rachetă împotriva lui sunt inutile. Acesta a explicat că prezenţa lui Osama în Pakistan ar fi fost descoperită imediat, iar el şi ceilalţi lideri ai grupării ar fi fost capturaţi, întrucåt sute de militari au fost trimişi în zonele tribale. „Osama este în Afganistan, probabil în Kunar, avånd în vedere că cea mai mare parte a activităţilor împotriva Pakistanului sunt direcţionate de acolo“, a declarat ministrul.

Franţa, criticul cordial al României

Ambasadorul la Paris, Teodor Baconschi, asigură că mulţumită parteneriatului strategic bilateral ne putem baza pe sprijinul Parisului în cadrul Uniunii Europene.

Înaintea Zilei Naţionale a Franţei, ambasadorul României la Paris, Teodor Baconschi, vorbeşte, într-un interviu acordat EVZ, despre Parteneriatul strategic francoromân şi despre felul în care România este percepută în Hexagon.

EVZ: Domnule ambasador, ce s-a schimbat în relaţia Franţa- România după semnarea, în 2008, a parteneriatului strategic?
Teodor Baconschi: Poziţionarea ferm pro-atlantistă şi participarea ţării noastre la operaţiunile militare din Irak - dezavuate de Franţa - au scăzut, la timpul
respectiv, tonusul relaţiei bilaterale. Sosirea lui Nicolas Sarkozy la Elysee şi revenirea Franţei în structurile de comandă ale NATO au schimbat decorul. Piedicile au fost ridicate, iar Parisul a propus Bucureştiului un Parteneriat strategic, pe care cei doi preşedinţi l-au semnat, la Cotroceni, în februarie 2008. Franţa a preluat iniţiativa pentru a recuceri (emoţional, politic şi economic) fosta Europă de Est, dominată de Germania, pentru a pregăti succesul propriei Preşedinţii a Consiliului European, dar şi pentru a relansa o relaţie tradiţională cu potenţial neglijat. Parteneriatul s-a dovedit rodnic: a sporit dialogul politic, a dat substanţă, prin Foaia de Parcurs pe cinci ani, unor proiecte franco-române de anvergură. Infrastructura, Energia, Agricultura, Mediul, Cercetarea, Educaţia, Apărarea şi concertarea la nivel comunitar sunt principalele domenii care au primit, astfel, un impuls major.

Parisul nu renunţă la ideea că putem da rezultate

Din Germania, Olanda şi din europarlament au venit solicitări privind monitorizarea strictă a gestionării fondurilor UE în România. Care este atitudinea Franţei?
Aş spune că Franţa manifestă faţă de noi
o exigenţă cordială şi realistă. Nu şi-a făcut din critica faţă de lentoarea reformelor instituţionale un cal de bătaie în politica sa internă. Dar e atentă la actualiatea românească, alături de celelalte „vechi” state-membre. Dacă justiţia nu atinge standardele medii din UE, riscăm să devenim o prezenţă formală, incapabilă de valoare adăugată. Pentru că o justiţie neperformantă acţionează ca un factor de subdezvoltare durabilă! Iată de ce „Mecanismul de cooperare şi verificare” pe domeniul Justiţiei a făcut recent obiectul unui raport parlamentar francez. Parisul înţelege dificultăţile sistemului judiciar românesc, dar nu renunţă la ideea că putem da rezultate. În presa din Hexagon, tema luptei anticorupţie din România are un caracter episodic.

Franţa a trimis înapoi numeroşi cetăţeni români de etnie romă. E aceasta o soluţie în contextul preocupărilor UE privind integrarea romilor?
Da, e o problemă. Romii din România au tabere - legale sau ilegale - la periferia multor oraşe franceze. Unii, nu toţi, cerşesc, spală neîntrebaţi parbrize, comit mici infracţiuni, ajung să fie chiar condamnaţi la închisoare. Munici palităţile şi organizaţiile umanitare îi ajută. Populaţia e uneori iritată, alteori solidară. Prefecţii - care sunt puternici
în Franţa - aplică legea şi îi expulzează, periodic, pe cei fără permis de şedere. Presa insistă pe acest subiect, mai ales că romii pleacă dintr-un departament şi revin în altul, după câteva luni. Am vizitat un campus, lângă Paris. Copiii merg la şcoală, condiţiile de viaţa sunt decente. I-am sugerat doamnei primar din localitatea respectivă să-i integreze profesional, inclusiv prin valorizarea meseriilor lor „clasice”: fierărie, reciclare a deşeurilor etc. În acest context, ideea ministrului Cristian Diaconescu, de a include în schema MAE un consilier pentru problemele romilor din străinătate, mi se pare lăudabilă.

Vehiculele pentru trupele din Afganistan sunt nesigure

Armata americană consideră că noile
vehicule achiziţionate de Marea Britanie pentru trupele din Afganistan sunt nesigure, întrucât acestea nu au trecut testele de rezistenţă, fiind vulnerabile în faţa bombelor amplasate pe şosele. Deşi Pentagonul le-a respins, Ministerul Apărării a comandat 262 de vehicule
militare care vor înlocui controversatele transportoare Snatch Land Rovers. Britanicii au plătit pentru acestea 700.000 de euro, în timp
ce SUA au ordonat un model mai rezistent, care costă cu jumătate mai puţin faţă de vehiculele comandate de Marea Britanie. După ce 15 militari britanici au murit în ultimele zile în Afganistan, premierul Gordon Brown a promis îmbunătăţirea echipamentelor. 10% dintre militarii britanici care luptă în prima
linie riscă să îşi piardă vieţile dacă violenţele vor continua în acest mod.

Basescu s-a intalnit cu Abbas la Ramallah

Dupa vizitele facute in alte cinci tari din Orientul Mijlociu si intalnirile avute cu presedintele Egiptului, regele Iordaniei, presedintele Traian Basescu
a sosit ieri, insotit de ministrul de Externe Cristian Diaconescu, la Ramallah, capitala Autoritatii Palestiniene.

Aici, seful statului roman a avut convorbiri cu presedintele Mahmoud Abbas si cu premierul palestinian Salam Fayyad. La finalul intrevederii avute cu Abbas, presedintele Romaniei a afirmat ca "in Orientul Mijlociu ar trebui sa se treaca la negocierile pentru pace si sa se renunte la preconditiile pentru inceperea discutiilor".ř Inainte de a pleca din Bucuresti
, Basescu a declarat ca vizita raspunde celei intreprinse anul trecut in Romania de presedintele Abbas. La 23 iunie 2008, presedintele roman a semnat Decretul privind infiintarea Oficiului de Reprezentare a Romaniei la Ramallah, in Palestina. "A fost intentia noastra ca oficiul diplomatic sa se deschida astazi, cu ocazia vizitei noastre in Ramallah. MAE a achizitionat cladirea, din pacate, starea tehnica si de securitate a cladirii necesita inca vreo cateva saptamani pana sa poata deveni sediul oficiului diplomatic al Romaniei la Ramallah. Este doar o chestiune de zile", a spus presedintele. Basescu s-a intalnit la Ramallah si cu "colonia romaneasca" din Cisiordania. De asemenea, seful statului a vizitat Mauzoleul liderului istoric al palestinienilor, Yasser Arafat.

Jerzy Buzek va fi noul preşedinte al Parlamentului European

Fostul premier polonez Jerzy Buzek, candidatul PPE susţinut şi de socialişti şi liberali, va deveni marţi primul
preşedinte al Parlamentului European care provine dintr-o ţară din Est, relatează AFP. El îi urmează în funcţie, pentru doi ani şi jumătate, germanului Hans-Gert Poettering. Apoi, va fi înlocuit de un socialist. Politicianul liberal în vârstă de 68 de ani "le convine germanilor, care îi apreciază simţul compromisului, uneori poate exagerat", a spus eurodeputatul polonez PPE Boguslaw Sonik."Buzek este mereu ultimul care pleacă de la birou
. Este printre cei mai activi eurodeputaţi", a subliniat Sonik. Când Buzek, puţin cunoscut marelui public, devenea în 1997 premier, după victoria electorală a Solidarităţii, mulţi îl credeau o marionetă în mâinile conducerii sindicatului, dar, până la urmă, acest om al compromisului s-a dovedit capabil să reconcilieze facţiunile rivale din Solidaritatea şi a stat patru ani în funcţie, ceea ce niciun alt premier al Poloniei nu reuşise înaintea sa de la căderea comunismului, în 1989. La alegerile europene din 7 iunie, Buzek a fost cel care a bătut în Polonia recordurile de popularitate pentru candidaţi. A fost ales eurodeputat pe listele Platformei Civice, partidul premierului Donald Tusk, graţie unei susţineri-record din partea a 393.117 alegători. S-a născut în 1940 în Smilowice, localitate aflată acum în Cehia. După război, familia
sa s-a instalat în Chorzow, sudul Poloniei, şi acolo a studiat la Şcoala Politehnică, lucrând apoi în învăţămînt şi cercetare. Între 1970 şi 1971, urmează la Cambridge un stagiu universitar în urma căruia învaţă limba engleză. Însă el vorbeşte bine şi germana şi rusa. După formarea în 1980 a sindicatului Solidaritatea, Buzek înfiinţează o secţie a Solidarităţii la Institutul de Inginerie chimică din Silesia. Intră apoi în structurile regionale şi naţionale ale sindicatului, iar talentele sale politice se întrevăd la primul congres naţional al sindicatului, în 1981, pe care îl prezidează cu abilitate. După proclamarea legii marţiale, la 13 decembrie 1981, Buzek organizează structurile clandestine ale sindicatului în Silesia, sub pseudonimul "Karol".

Obama este în favoarea unei cooperări cu Siria

Barack Obama a declarat că este favorabil dialogului cu Siria, deşi este preocupat de unele aspecte ale atitudinii regimului de la Damasc. „Eu cred că au început să existe contacte diplomatice între SUA şi Siria. Această ţară poate juca un rol constructiv în numeroase domenii. Eu cred în cooperare şi consider că putem ajunge la progrese“, a precizat Obama. După ce SUA au anunţat că vor trimite un nou ambasador în Siria după 4 ani, preşedintele sirian l-a invitat pe Obama la Damasc pentru a discuta problemele din Orientul Mijlociu.

Germania, guvernata cu agenti STASI

Germania a fost traversata de o unda de soc saptamana trecuta, cand Financial Times Deutschland a dezvaluit ca peste 17.000 de agenti ai fostei politii politice est-germane STASI ocupa in prezent functii publice in Germania.

» Ulterior, Frankfurter Allgemeine Zeitung a descoperit ca STASI a avut grija inca din 1990 sa isi plaseze oamenii in posturi noi
.

Potrivit FTD, care citeaza un studiu realizat de Institutul de cercetare a fostei dictaturi est-germane din cadrul Freie Universität (FU) din Berlin, cei mai multi fosti agenti si informatori STASI – 4.400 – sunt angajati
in administratia locala a landului Saxonia Anhalt. Urmeaza Saxonia (4.101), Brandenburg (2.900), Mecklenburg Pomerania Anterioara (2.200). Administratia Berlinului "conteaza" la randul ei pe cel putin 2.700 de fosti agenti STASI.
Cu cateva zile inainte, Ministerul Federal de Interne confirmase ca 23 de colaboratori ai STASI sunt angajati in cadrul Biroului Federal de Criminalistica, iar guvernul federal a confirmat, la randul sau, ca un angajat al dispozitivului de paza al cancelarului Angela Merkel a fost angajat STASI.


Potrivit lui Klaus Schroeder, directorul Institutului FU, prezenta fostilor agenti ai politiei politice in institutii ale statului german a atins "dimensiuni la care nu s-ar fi asteptat nimeni", in conditiile in care, inca din 1991, in Germania functioneaza o lege care cere institutiilor publice sa verifice trecutul angajatilor sai.
La o zi dupa dezvaluirile din FTD, cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat un material potrivit caruia, in perioada de tranzitie de dinaintea unificarii, sub administratia lui Hans Modrow, ultimul premier comunist al Germaniei de Est (noiembrie 1989-martie 1990), Ministerul de Interne al fostei RDG s-a ocupat cu purificarea dosarelor ofiterilor si colaboratorilor STASI si cu plasarea lor in functii din cadrul administratiei. Mai mult, scrie FAZ, in decembrie 1989 asa-numita Directie XVII, insarcinata cu supravegherea economiei, a demarat un intens program
de "reconversie profesionala" pentru ofiterii care doreau sa devina oameni de afaceri
.



FAZ aminteste, de asemenea, ca arhivele serviciului de contrainformatii al armatei RDG au fost distruse cu putina vreme inainte de reunificare, ceea ce face imposibila identificarea agentilor STASI preluati ulterior in cadrul armatei federale, Bundeswehr.
Totodata, un numar neprecizat de agenti STASI au fost preluati in mod constient de serviciul federal de informatii, sub motiv ca "dispun de informatii de mare interes pentru republica federala".
O alta categorie de ofiteri STASI despre care se stiu foarte putine lucruri o reprezinta agentii sovietici, care lucrau atat pentru STASI, cat si pentru KGB, deoarece sovieticii au luat cu ei arhivele in momentul retragerii trupelor din fosta RDG. Unul dintre cei mai notorii fosti ofiteri STASI, banuit ca ar fi fost agent KGB, este directorul proiectului gazoductului Nord Stream, Matthias Warnig, nume de cod "Arthur", despre care se spune ca a avut relatii excelente cu rezidentul KGB din Dresda, locotenent-colonelul Vladimir Putin.

» Hans Modrow, un parlamentar european
Ultimul premier comunist al Germaniei de Est, sub a carui administratie de numai cateva luni agentii STASI au fost "spalati" si plasati in posturi din administratia de stat, nu si-a incheiat activitatea politica dupa reunificarea Germaniei. A devenit deputat in Bundestag din partea Partidului Socialismului Democratic (fost Partid al Unitatii Socialiste, numele partidului comunist al RDG), dupa care a fost ales parlamentar european, ocupand un fotoliu pana la alegerile de pe 6 iunie. A ocupat, de asemenea, functia de presedinte onorific al partidului Die Linke ("Stanga"), care militeaza pentru instituirea unui "comunism european". In 1993 a fost condamnat de un tribunal federal pentru fraudarea alegerilor municipale din mai 1989, din Dresda.

miercuri, 22 iulie 2009

Executivul fata cu profesorii

alariile profesorilor vor cantari greu in asigurarea
linistii noului Guvern * Sindicatele pandesc, sub amenintarea cu greva, majorarea de 50% promisa de PD-L si PSD





Marirea cu 50% a salariilor cadrelor didactice reprezinta, in opinia asociatiilor din invatamant Edu Cer si AEACE, nodul gordian al viitoarei guvernari. Cum federatiile sindicale din invatamant nu au renuntat definitiv la greva, ci doar au suspendat-o pana la formarea noului Executiv, profesorii asteapta cu sufletul la gura sa-si vada onorate promisiunile. Atat PD-L, cat si PSD au fost de partea lor in campania
electorala, iar acum ar trebui sa aplice retroactiv, de la 1 octombrie, Legea 221/2008, care prevede majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice.
Spectrul crizei economice planeaza amenintator si peste sistemul de invatamant, astfel ca dascalii prevad "surprize" din partea celor ajunsi la putere. Drept urmare, ei au trasat punctele principale ale unei oferte catre guvernanti. "Legea contine numeroase inechitati si riscuri. In primul rand, se prevede acelasi procent de crestere pentru toate cadrele didactice, inclusiv profesorii universitari - care au deja salarii foarte mari si, prin cumul de norme, realizeaza, in unele cazuri, venituri imense. In al doilea rand, marirea salariilor cu 50% in invatamantul superior va duce la cresterea, cu acelasi procent, a taxelor platite de studenti. In al treilea rand, legea nu prevede o crestere mai mare pentru salariile cele mai mici, ale incepatorilor, fapt ce ii indeparteaza de cariera didactica pe tinerii capabili", ne-a declarat Stefan Vlaston, presedintele Asociatiei Edu Cer.
Smecherii pentru universitari
Ziarul ZIUA a semnalat inca de la adoptarea Legii 221/2008 smecheria celor 64 de parlamentari profesori universitari - in frunte cu Ecaterina Andronescu -, prin care si-au favorizat colegii din mediul academic. Concret, cresterile salariale pentru universitari - care mai primisera o majorare in primavara - au fost introduse in proiectul de lege cu putin inainte de votul decisiv al Camerei
Deputatilor. S-a hotarat atunci ca valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 (pe baza caruia se stabilesc salariile de baza ale cadrelor didactice) sa creasca la 400 de lei
- fata de 258 lei cat fusese prevazut initial pentru universitari si 291 lei pentru celelalte categorii de personal didactic din invatamantul universitar si preuniversitar. In aceste conditii, cresterile sunt, de fapt, de 55% pentru profesorii universitari si de doar 37% pentru lectori, conferentiari etc. Astfel, s-a ajuns la inechitati majore intre profesorul de liceu si cel universitar: in aceleasi conditii de vechime si grad, salariul primului va ajunge la 29 de milioane de lei vechi, in timp ce leafa uni­versitarului va atinge 120 de milioane de lei vechi.
Sfanta descentralizare
Pe de alta parte, Gheorghe Radulescu, liderul Agentiei de evaluare si Asigurare a Calitatii Educatiei (AEACE), este de parere ca acordarea tuturor profesorilor, in bloc
, a aceluiasi coeficient de marire a salariului nu va conduce la o crestere a calitatii prestatiei la catedra. De asemenea, el sustine ca Legea 221/2008 nu tine cont de necesitatea descen­tralizarii, prin partajarea deciziilor intre autoritatile centrale si cele locale. In aceste conditii, Edu Cer si AEACE au gasit solutia: "Scolile sa primeasca de la bugetul central, din 1 octombrie a.c., fondul de salarii din septem­brie, marit cu 12-15%, apoi sa obtina dreptul de a utiliza pentru salarizare si alte resurse finan­ciare: de la Consiliile locale, judetene, fonduri extrabugetare, donatii, sponsorizari etc. Con­siliile de administratie ale scolilor sa stabileasca majorari lunare de salarii, pana la 50%, peste actualele grile, in functie de performantele si rezultatele muncii salariatilor, dupa meto­dologii proprii. Raportul intre veniturile salariale minime si cele maxime nu va depasi 1/5. Se recomanda Consiliilor de Ad­ministratie amanarea maririi salariilor cadrelor didactice aflate in treptele superioare de salarizare".