vineri, 28 noiembrie 2008

Dupa o sedinta de vis, investitorii de la Bursa s-au trezit la realitate

Dupa sedinta de marti in care piata a crescut cu 7% pe BET si cu 14% pe societatile financiare, in sedinta de ieri, marcarile de profit ale celor care achizitionasera actiuni anterior au condus la scaderi importante pe principalele cotatii bursiere, indicele energetic, BET-NG pierzand 5%.
Cele mai lichide 10 companii din piata au pierdut in medie 3,2%, in vreme ce indicele societatilor financiare BET-FI a consemnat o corectie de doar 0,3%. "Scaderea de azi (ieri - n.a.) s-a datorat in principal iesirii la vanzare a speculatorilor, care au marcat profituri in urma cresterilor de la inceputul saptamanii. De asemenea Bursa a reactionat si la corectiile consemnate de principalele cotatii bursiere europene, in ciuda evolutiilor pozitive ale indicilor asiatici, ceea ce era si firesc intrucat ne raportam mai mult la pietele din Europa", a apreciat Gabriel Aldea, broker in cadrul Intercapital Invest.
Companiile petroliere au marcat corectii puternice pe fondul scaderii pretului petrolului, titlurile Petrom (SNP) coborand in sedinta de ieri cu 5%, pana la pretul de tranzactionare de 0,19 lei/actiune. Actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au inregistrat o corectie mai puternica, de 9,8%.
Petrolul a coborat in sedinta de ieri, cu aproape 3%, pana la pretul de 64,5 dolari/baril.
In sectorul energetic au inregistrat pierderi si companiile de utilitati, Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN), care au pierdut 5,6%, pana la pretul de 13,4 lei/actiune si respectiv 5%, pana la pretul de 131,1 lei/actiune.
Societatile financiare au consemnat evolutii ceva mai bune, majoritatea dintre ele inchizand sedinta de ieri cu corectii minore. Cea mai mare scadere a fost inregistrata de titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au pierdut 3,6%, in timp ce actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Oltenia (SIF5) au consemnat pierderi de pana 1%. Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au inchis sedinta pe plus, in urcare cu 2,6%.
"Era prematur sa vorbim de o schimbare de trend, dupa cresterile de saptamana trecuta si rebound-ul puternic de ieri (marti - n.a.). Majoritatea investitorilor straini au iesit din piata, iar investitorii locali nu cred ca au puterea sa schimbe trendul. Cred mai degraba ca acestia au amplificat un trend dat de evolutiile bursiere externe", a adaugat Aldea.
In sectorul financiar, corectiile au fost de asemenea ceva mai reduse, titlurile BRD inchizand sedinta in scadere cu 1,9% fata de nivelul de referinta. Actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au inchis la acelasi nivel de referinta, de 0,215 lei/actiune. Actiunile bancii austrice Erste Bank au pierdut ieri 0,7%.
"Corectiile din piata pot avea legatura si cu deznodamantul alegerilor din Statele Unite. Pana la aflarea castigatorului, piata a crescut pe fondul optimismului investitorilor. Acum ca se cunoaste si castigatorul, toata lumea se asteapta ca noul presedinte sa vina cu solutii rapide de rezolvare a crizei", a mai preciazat Aldea.
Bursa americana deschidea sedinta de ieri in scadere, indicele Dow Jones pierzand 1,6%. Principalele cotatii europene evoluau ieri pe minus, in scadere cu pana la 2%. Indicele paneuropean Euro Stoxx 50 cobora cu 1,7%, in timp ce indicele francez CAC 40 consemna cea mai mare corectie din randul indicatorilor europeni, de 2,4%.

Mechel Targoviste si TMK Resita isi opresc temporar productia din cauza crizei financiare

Mechel Targoviste (COS), al doilea producator local din industria siderurgica, a anuntat ca va intrerupe productia timp de o saptamana, din cauza reducerii cererii. TMK Resita ar urma sa aplice o masura similara de la jumatatea lunii, ca urmare a scaderii productiei Artrom Slatina, pentru care este furnizor.
"Avand in vedere scaderea cererii pe piata de otel datorata efectelor crizei financiare care a afectat clientii Mechel Targoviste, a fost decisa oprirea temporara a utilajelor de productie, productia urmand a fi repornita in data de 10 noiembrie", se arata intr-o raportare transmisa Bursei de Valori Bucuresti.

Contextul international nu favorizeaza o crestere pe termen lung a Bursei

Bursa de la Bucuresti a parcurs ieri una dintre cele mai volatile sedinte din acest an, si dupa ce, pe parcursul sedintei, indicele BET, al celor mai lichide 10 companii, consemna scaderi chiar si de 4%, spre finalui zilei, indicele a revenit puternic, inchizand pe plus, cu 1% peste nivelul de referinta de miercuri.

De altfel, toti indicatorii bursieri au parcurs cea mai mare parte a sedintei de ieri in scadere, insa au reusit sa inchida pe plus dupa stirile pozitive venite de pe pietele externe referitoare la reducerea dobanzii de referinta din partea Bancii Centrale Europene si a Bancii Angliei.
"Volatilitatea ridicata este normala intr-o astfel de perioada in care piata incearca sa ajunga la un pret de echilibu, mai aproape de realitate, dupa ce in ultima luna am inregistrat scaderi masive. Preturile isi spun cuvantul si nu cred ca urcarile din ultima perioada se datoreaza apropierii de perioada de raportari pentru trimestrul trei", a apreciat Dan Florin, broker in cadrul Carpatica Invest.

THR Marea Neagra investeste 13 mil. euro in modernizarea a doua hoteluri

Compania hoteliera THR Marea Neagra (EFO), controlata de SIF Transilvania, investeste 13 mil. euro pentru reclasificarea de la o stea si doua stele la patru stele a complexurilor hoteliere Cleopatra din Saturn, respectiv Bran-Brad-Bega din Eforie Nord, a declarat directorul general al societat Linica Stan. "Suntem in curs de finalizare a investitiilor in cele doua complexuri hoteliere, Cleopatra din Saturn si Bran-Brad-Bega din Eforie Nord. In fiecare dintre ele am investit cate 6,5 mil. euro. Unitatile vor fi inaugurate la inceputul sezonului estival de anul viitor si vor fi clasificate la patru stele", a spus Stan. Ea a adaugat ca cele doua complexuri vor avea sali de conferinte si centre spa. Stan a adaugat ca in 2009 vor fi modernizate si hotelurile Narcis din Saturn si Neptun din Eforie Nord. Investitia in cele doua hoteluri, care vor fi de asemenea reclasificate la patru stele, va depasi 7,5 mil. euro. Turism Hoteluri Restaurante (THR) Marea Neagra din Eforie Nord a inregistrat in primul semestru o crestere cu 21% a cifrei de afaceri, la 4,8 mil. lei (1,3 mil. euro). Profitul net al operatorului hotelier a scazut in primele sase luni la 147.000 lei (39.000 euro), de la 3,61 mil. lei in primul semestru din 2007. ii

Dezvoltatorul Impact se face si distribuitor de energie electrica

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP), controlat de omul de afaceri Dan Ioan Popp, intentioneaza sa furnizeze electricitate locatarilor proiectelor rezidentiale proprii si a primit de la Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) aprobare pentru tarifuaferent serviciului de distributie intr-un prim ansamblu de acest gen. "Vom continua demersurile legale pentru aprobarea tarifului aferent serviciului de distributie si pentru celelalte dezvoltari rezidentiale, valorificand astfel investitiile facute in infrastructura de energie electrica in cele 12 proiecte finalizate ale companiei. Cu cat tariful aferent serviciului de distributie va fi aprobat pentru mai multe ansambluri, cu atat este mai probabila scaderea costurilor la energie electrica, avand in vedere numarul mai mare de consumatori", a declarat Popp, care este si presedintele companiei. Potrivit unei decizii a ANRE, incepand din 10 noiembrie Impact va distribui energie electrica la un tarif de distributie (fara TVA) de 77,83 lei/MWh, angajandu-se ca in termen de cinci zile sa transmita decizia beneficiarilor. Conform aceluiasi act, atat distribuitorul, cat si beneficiarii sunt obligati sa duca la indeplinire prevederile deciziei in termenul precizat. Tarifului de distributie i se va adauga contravaloarea energiei electrice furnizate.

Artrom Slatina a facut profit si in trimestrul al treilea

Producatorul de tevi din otel TMK Artrom Slatina (ART), controlat de grupul rus TMK, a obtinut in trimestrul al treilea un profit net de 2,56 mil. lei (716.000 de euro), fata de pierderi de 15 mil. lei in perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a crescut in acelasi interval cu 69%, la 209 mil. lei (58,4 mil. euro). Cu toate acestea, profitul companiei pe primele noua luni din 2008 a fost cu 56% mai mic decat cel din perioada similara a lui 2007, de 12,45 mil. lei (3,42 mil. euro), fata de 28 mil. lei. Afacerile pe primele trei trimestre s-au ridicat la 507 mil. lei (139 mil. euro), cu 28% peste nivelul de anul trecut. In ultimele doua luni, compania a resimtit destul de puternic scaderea comenzilor de pe piata externa si reducerea pretului otelului la nivel international, reprezentantii din Romania ai TMK anuntand ca-si vor restrange productia din cauza scaderii cererii. Aceasta masura va afecta in principal combinatul siderurgic TMK Resita, principalul furnizor de materie prima al producatorului de tevi, care-si va trimite angajatii in somaj tehnic incepand din data de 17 noiembrie, potrivit reprezentantilor din sindicat. Actiunile Artrom Slatina au pierdut peste 85% de la inceputul anului, capitalizarea companiei fiind ieri de 20 mil. euro, aferenta unui pret de 6 lei/actiune.

CNVM, obligata sa-i returneze amenda lui Adrian Andrici

Curtea de Apel Bucuresti a anulat ordonanta prin care Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (SNVM) l-a amendat anul trecut pe omul de afaceri Adrian Andrici cu 887.000 de lei (268.000 de euro, la cursul din septembrie 2007) pentru acuzatii de manipulare a pietei de capital.
Andrici a platit amenda dictata de CNVM, iar in urma acestei sentinte el ar trebui sa-si recupereze banii. CNVM poate ataca decizia Curtii de Apel Bucuresti cu recurs la ICCJ, caz in care aplicarea sentintei va fi suspendata.Amenda, cea mai mare dictata pana acum impotriva unui investitor persoana fizica la BVB, a fost stabilita printr-o ordonanta de sanctionare emisa de CNVM pe data de 5 septembrie 2007. Comisia a motivat atunci sanctiunea prin faptul ca Andrici s-ar fi facut vinovat de manipularea Bursei "prin stabilirea unor niveluri de pret artificiale" pentru actiunile Petrom (SNP) si Rompetrol Rafinare (RRC).
Potrivit CNVM, Andrici ar fi realizat tranzactii cu titlurile SNP si RRC in ultimele secunde ale sedintei de tranzactionare din 31 martie 2006, stabilind niveluri artificiale de pret, in conditiile in care el detinea pozitii deschise si pe Bursa din Sibiu pe contracte futures avand ca activ-suport cele doua titluri (DESNP si DERRC). El ar fi inregistrat un castig de circa 226.000 de lei (68.000 de euro) pe baza diferentei de pret intre titlurile SNP si RRC si contractele futures aferente.
Andrici a atacat decizia in instanta, unde a fost reprezentat de casele de avocatura Stoica si Asociatii si Dutescu si Asociatii.

Arpechim a inceput sa manance din profitul Petrom

Profitul celei mai mari companii romanesti a ajuns la 626 mil. lei (174,8 mil. euro) in al treilea trimestru, in scadere cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, rezultatul fiind mai mic cu 9% fata de castigul pe al doilea trimestru din 2008.
In al treilea trimestru, Petrom a raportat o cifra de afaceri de 4,73 mld. lei (1,32 mld. euro), in crestere cu 46% fata de aceeasi perioada a anului trecut si mai mare cu circa 4% fata de al doilea trimestru al anului.In primele noua luni din 2008, profitul net a fost de 2,29 mld. lei (630,8 mil. euro), in crestere cu 48% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar afacerile au fost de 13 mld. lei (3,58 mld. euro), in crestere cu 50%.
Acum, la fel ca in al doilea trimestru al anului, castigul net a fost afectat de constituirea de provizioane. Daca pentru al doilea trimestru al anului compania a constituit un provizion de 446,6 mil. lei (122 mil. euro) pentru acoperirea potentialelor riscuri rezultate din litigiile demarate de mai multi fosti si actuali salariati, acum constituirea unui provizion de 559 mil. lei (peste 150 mil. euro) pentru deprecierea valorii rafinariei Arpechim a afectat castigul raportat. Practic, profitul Petrom pana in acest moment ar fi putut fi mai mare cu circa 272 mil. euro fata de rezultatul de 2,29 mld. lei (630,8 mil. euro) publicat in primele noua luni ale anului.
"Provizionul pe care l-am facut pentru scaderea valorii contabile a rafinariei Arpechim a fost solicitat pentru aplicarea unor norme de prudenta. Costurile cu energia sunt din ce in ce mai mari, costurile fixe sunt ridicate iar mixul de produse rezultat in urma activitatii de rafinare este nefavorabil. Ar trebui sa avem un program de investitii pentru a corecta aceste deficiente pe termen mediu, dar prioritatea noastra acum este rafinaria Petrobrazi. La Arpechim vom continua sa realizam investitiile pentru conformitate cum ar fi cele de mediu, dar perspectiva de a genera cash-flow a unitatii este redusa", a explicat Mariana Gheorghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom.
Tinand cont de evolutia recenta inregistrata de pretul barilului de petrol pe pietele internationale, care a cazut chiar si sub 60 de dolari de la maximul de 147 de dolari inregistrat in vara, Petrom a decis sa apeleze la instrumente de acoperire a riscului in eventualitatea in care tendinta descendenta a pretului barilului va continua. Circa 40% din productia pentru anul viitor este asigurata la un minim al pretului de 80 de dolari pe baril. "Am apelat la produse financiare de hedging prin cumpararea unui interval de garantare. In eventualitatea scaderii pretului sub nivelul de 65 de dolari pe baril in 2009, prin instrumentul de acoperire a riscului vom primi suplimentar o suma de 15 dolari pe baril in plus impreuna cu pretul spot. Costul optiunilor de vanzare a fost finantat prin optiuni de cumparare, pentru a evita o investitie initiala, insa prin aceasta Petrom nu va beneficia de cresterea pretului titeiului de peste aproximativ 110 dolari pe baril in 2009, pentru volumul de productie de 40%". Daca barilul va cobori sub 65 $, Petrom va primi pretul spot la care se adauga cei 15 $ rezultati din diferenta fata de nivelul de referinta de 80 $, iar in cazul in care barilul va urca peste 110 $, Petrom va plati asiguratorului diferenta de pret fata de acest nivel.
Potrivit Mediafax, printre companiile care lucreaza pentru acest hedging se numara JP Morgan si Citi. "Pentru a ne proteja de volatilitatea cursului de schimb vom face un hedging natural prin prisma faptului ca Petrom se caracterizeaza printr-un relativ echilibru al intrarilor si iesirilor de numerar in dolari", a mai precizat CEO-ul Petrom.
Ieri la Bursa, actiunile Petrom au inchis sedinta cu o crestere de 5,2%, dupa ce inregistrasera o scadere de 6% dupa anuntarea rezultatelor. Din cauza crizei, Petrom a pierdut circa 62% din valoarea de 7,6 mld. euro pe care o avea la inceputul lui 2008. In prezent, valoreaza pe Bursa 2,87 mld. euro.

Romanii au profitat de "promotiile" oferite de fondurile straine

Investitorii romani au realizat achizitii pe Bursa luna trecuta care au depasit cu 20,8 mil. euro vanzarile acestora, potrivit statisticilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB), profitand de faptul ca fondurile straine a trebuit sa reduca cu mult pretul pentru a putea sa scoata de pe Bursa sume mari de bani intr-o perioada scurta de timp.
Brokerii spun ca strainii au fost aproape obligati sa vanda din participatii si sa accepte preturi foarte scazute in conditiile in care multe s-au confruntat in perioada anterioara cu retrageri din partea propriilor investitori, un fenomen care a luat o amploare globala luna trecuta.

Modernizarea hotelurilor a adus profituri cu 30% mai mari pentru Turism Felix

Compania hoteliera Turism Felix din Baile Felix (TUFE), controlata de SIF Transilvania, a realizat in primele noua luni ale anului un profit de circa 10,3 mil. lei (2,8 mil. euro), cu 30% peste nivelul inregistrat in perioada similara a anului trecut, de 7,9 mil. lei.
Afacerile companiei au crescut cu 26%, de la un nivel de circa 34,9 mil. lei la 44 mil. lei (12,1 mil. euro). Evolutia pozitiva a rezultatelor s-a datorat investitiilor realizate de companie in complexurile hoteliere si de agrement pe care le opereaza, potrivit raportului trimestrial.

duminică, 23 noiembrie 2008

Modelul suedez s-a dus, urmeaza cel portughez

Dupa 1990 cei care au preluat puterea au afirmat ca modelul pe care ar trebui sa-l urmeze Romania este cel suedez: un model social-democrat in care rolul statului era important, iar oamenii beneficiau de asistenta financiara din plin. Probabil ca din acest model autoritatile s-au in

Dupa Copenhaga...

Scandalul Turcia continua
Turcia a primit la summitul de la Copenhaga asigurarea ca va fi primita in Uniunrea Europeana si garantia ca nici un stat membru nu va bloca aderarea sa la organizatie. Lucrurile nu stau insa asa, iar noile declaratii vin doar sa puna gaz pe foc.
Seful diplomatiei daneze, Per Stig Moeller, a fost cel care a asigurat responsabilii turci ca aderarea la UE nu va putea fi blocata, odata indeplinite criteriile politice cerute de Bruxelles. "Aprobata de Comisia Europeana, candidatura nu poate fi respinsa" l-a asigurat el pe premierul turc, Abdullah Gul. Acesta a parasit Copenhaga complet satisfacut de raspunsul UE, desi situatia este cu totul alta, spune publicatia EUObserver.
Premierul danez, Anders Fogh Rasmussen, a declarat duminica pentru revista daneza Politiken, ca promisiunea facuta Turciei nu schimba cu nimic situatia. "Noi lucram dupa procedurile in vigoare", a spus Rasmussen, lasand sa se inteleaga ca orice stat membru poate folosi dreptul de veto pentru a bloca candidatura Turciei. Analistii au sublinait faptul ca, dupa 2004, Ciprul, mai mult ca sigur divizat in continuare, ar putea alege sa blocheze aderarea Turciei la Uniunea Europeana, in lipsa unui acord privind reunificarea insulei.
"Pot sa asigur pe toata lumea ca vom trata Turcia la fel de obiectiv si corect precum am tratat toate statele candidate", a precizat la randul sau comisarul insarcinat cu extinderea, Gunter Verheugen. Presiunea exercitata de Statele Unite si lobbyul pro-european al responsabililor turci vor fi la fel de intense si in 2004, a avertizat Verheugen.
Refuzul de a prezenta o "foaie de parcurs" pentru Turcia poate avea efecte negative, sublinia si cotidianul International Herald Tribune. La Copenhaga s-a ratat sansa de a integra Turcia in lumea Occidentala, apreciaza ziarul. Chiar daca a avut sprijinul lui George W. Bush, Ankara va mai astepta doi ani inainte sa primeasca un raspuns "concret". Este o intarziere ce va avea repercusiuni serioase, daca se ia in calcul victoria islamistilor in alegeri, spune cotidianul brtianic.
Problema Turciei este una geografica, aprecia Financial Times. Europa este prinsa intre valoarea geografiei si geografia valorilor. chiar daca Turcia este prea mult in Asia pentru a apartine geografic Europei, Ankara a facut eforturi serioase pentru a adopta valorile Occidentale, apreciaza ziarul. Rusia este mai europeana decat Turcia, din punct de vedere geografic, dar Moscova mai are destule de facut pentru a privi spre Europa, spune FT.
Seful partidului de guvernamant din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, nu a ezitat sa critice resposnabilii de la Bruxelles pentru ca lcureaza dupa "un dublu standard". El a spus ca probleme legate de respectarea drepturilor omului are si Letonia - acuzata de Moscova ca nu respecta drepturile minoritatii ruse, iar alte state au probleme economice.