joi, 26 martie 2009

Epic Games se alătură celor de la Valve şi IdSoftware

Platforma de distribuţie a jocurilor online , Steam, a devenit, una dintre cele mai mari reţele de distribuţie de jocuri la nivel global. Şi asta se datorează în mare măsură celor de la Valve care au reuşit să coopteze un alt nume greu din această piaţă, Id Software. Şi, mai nou cei de la Epic Games au intrat şi ei în această reţea de distribuţie, cu binecunoscuta franchiză Unreal Tournament.
Steam oferă întreaga serie Unreal Tournament, serie ce conţine Unreal Gold, Unreal II: The Awakening pentru single-player, Unreal Tournament, UT2004 şi noul Unreal Tournament III. Având în vedere că preţul acestui pachet, 53.95 dolari, este mai mic decât preţul standard pentru Unreal Tournament III, oferta se dovedeşte a fi una foarte tentantă. Şi totuşi, oferta este valabilă doar până săptămâne următoare, când noul preţ va fi de 59.95 dolari.

Succesul platformei Steam a atras şi va mai atrage, fără îndoială, şi alţi mari producători de jocuri. Sistemul digital pus la punct de cei de la Valve se dovedeşte a fi o soluţie excelentă pentru a combate pirateria. Şi un bun argument în acest sens este faptul că atât Epic Games, cât şi Id Software s-au alăturat la acest sistem
de distribuţie digital.