miercuri, 22 iulie 2009

Clujul se pregăteşte de anticipate

raian Băsescu nu a găsit echivalentul lui Theodor Stolojan în PDL, dar pentru că Emil Boc a negociat "Parteneriatul pentru România" cu social-democraţii a ales să îl desemneze pe el pentru şefia Executivului.

Emil Boc a acceptat, iar clujenii au pierdut un primar pe care le-au votat şi în 2004, şi în 2008, dar au câştigat un premier de la care se aşteaptă să facă la fel de multe lucruri bune pentru România, cum au făcut pentru oraşul lor.

Principalele realizări ale acestuia sunt modernizarea a peste 300 de străzi, modernizarea parcului de autobuze al regiei de transport
în comun şi construcţia a doua parkinguri supraterane, în centrul Clujului. La capitolul nerealizări sunt trecute lipsa soluţiilor viabile pentru a fluidiza traficul
şi haosul care domneşte în materie de urbanism.

Potrivit Statului aleşilor locali, în cazul demisiei din funcţia de edil al oraşului, se organizează alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou primar, în termen de șase luni de la vacantarea postului.