Templierii reabilitati?

Anul acesta se implinesc 700 de ani de la arestarea templierilor si 693 de ani de la arderea pe rug a liderilor lor. De curånd, a fost descoperit in arhivele Vaticanului un document din august 1308, publicat acum pe site-ul papalitatii, prin care Papa Clement al V-lea a absolvit de orice vina Ordinul Templului si pe cavalerii sai

Distrugerea Ordinului Templului de catre Regele Frantei, Filip cel Frumos, trebuie privita intr-un context mult mai larg, context ce trebuie sa tina cont de situatia politica de la acea vreme. Filip era dependent de templieri pentru ca imprumutase bani de la acestia, fonduri pe care nu voia sa le returneze

Regele putea scapa de aceasta problema numai intr-un singur fel: distrugåndu-i! Insa dorinta regelui Frantei nu se putea materializa decåt cu ajutorul Papei Clement al V-lea, care, la patru ani dupa ce redactase documentul de absolvire, a emis, la presiunea regelui, o Bula Papala prin care Ordinul era suprimat

Puterea pe care au avut-o templierii a transformat astazi Ordinul intr-un brand. Vaticanul a decis sa faca public documentul in momentul in care templierii sunt deja o „marfa“ care se vinde bine. Misterele Ordinului sunt cele care, de fapt, fac sa se vånda bestseller-urile. Reabilitarea reprezinta doar un pas spre aflarea si intelegerea lor

Distrugerea Ordinului Templului de catre regele Frantei, Filip cel Frumos, trebuie privita intr-un context mult mai larg, context ce trebuie sa tina cont de situatia politica de la acea vreme. Filip era dependent de templieri pentru ca imprumutase bani de la acestia, fonduri pe care nu voia sa le returneze. Insa, dizolvarea Ordinului nu se putea produce decåt cu ajutorul Papei Clement al V-lea. Pe 13 octombrie 1307 are loc arestarea templierilor, miscare ce a fost urmata de anchetarea si acuzarea lor.... De curånd, in arhivele Vaticanului, a fost descoperit un document (datat august 1308) publicat acum pe site-ul Vaticanului, prin care Papa Clement al V-lea a absolvit de orice vina Ordinul Templului si pe cavalerii sai. Acest manuscris nu a mai putut insa sa fie transformat in Bula Papala datorita intrigilor puse la cale de regele Frantei - Filip cel Frumos. Anul acesta se implinesc 700 de ani de la arestarea templierilor si 693 de ani de la arderea pe rug a Marelui Maestru al Ordinului, Jacques de Molay.

La patru ani dupa ce a incercat salvarea Ordinului Templului, mai precis in ziua de 22 martie 1312, Papa Clement, la presiunea regelui, pronunta dizolvarea Ordinului Templului prin sentinta apostolica provizorie. In ziua de 3 aprilie 1312, Papa da citire bulei Vox in Excelso: „Cu aprobarea Sfantului Conciliu, desi nu puteam hotari conform dreptului, ci doar in mod anticipat, in virtutea autoritatii noastre apostolice, suprimam pentru totdeauna Ordinul Templului; rezervam Sfantului Scaun toate bunurile mobile si imobile, drepturi, actiuni din toate partile lumii“. Cu alte cuvinte, ordinul nu a fost condamnat, ci pur si simplu desfiintat. La scurt timp
, bula Ad providam gaseste rezolvarea unei probleme ce-i obseda pe rege si pe Papa: destinatia bunurilor Ordinului. Clement decide ca ospitalierii sa primeasca bunurile Ordinului, cu exceptia celor confiscate in Castilia, Majorca, Aragon si Portugalia. Bunurile Ordinului, din cele patru regate vor ramane la dispozitia Sfantului Scaun.

Regele, ajutat de templieri
Cercetatorii au vorbit si despre umilinta la care templierii – din întâmplare sau cu buna stiinta – l-ar fi supus pe Filip. Un astfel de moment s-a consumat în 1306, când poporul din Paris s-a rasculat împotriva abuzurilor regale, ajungând pur si simplu sa-l vâneze pe rege, care abia a reusit sa ajunga la fortareata inexpugnabila a Templului, unde a primit adapost, salvându-i-se viata. Templierii ramasesera însa martori la încercarea prin care trecuse regele. Umilinta nu se încheiase însa: se spune ca, adapostit la Templu, lui Filip i s-ar fi aratat uriasele bogatii adunate acolo. Potrivit istoricilor, Filip ar fi vrut sa si le insuseasca. S-a vorbit însa si despre un al treilea strat al umilintei: regele a cerut oficial sa fie primit membru onorific al Ordinului Templier – precum se pare ca fusesera înainte regele Angliei Richard Inima
de Leu sau Papa Inocentiu IV –, dar a fost refuzat... „Ca regele a vizat în mod expres averile templierilor, este un fapt în afara oricarui dubiu, ba chiar el era atât de ahtiat de asta, încât imediat dupa arestarea templierilor, când se adreseaza juristilor Universitatii Sorbona (...), printre cele sapte întrebari puse acestora, una suna în felul urmator: «Întrebam daca bunurile pe care numitii templieri le aveau în posesie comuna, fiind proprietatea lor, trebuie sa fie confiscate în folosul printului...». Or, aceasta putea sa se întâmple într-un singur fel: daca Ordinul era declarat eretic – în acest caz, bineînteles, Templul era distrus, iar Filip se putea prevala de legea care spunea ca orice datorie fata de un eretic se anuleaza. Cum se putea ajunge la asta? Doar în urma unui proces! E prima concluzie organizatorica ferma la care a ajuns Filip, scrie directorul Centrului de Studii si Cercetari ale Evului Mediu si ale Ordinelor Cavaleresti al Marelui Priorat Magistral al Romaniei, Cristian Tiberiu Popescu, in „Templierii. Istorie si mistere“.

Actiune politieneasca
Când fazele preliminare au fost gata, in data de 13 octombrie 1307 s-a trecut la arestarea templierilor. Actiunea a fost temerara, caci templierii din Franta au fost numerosi si raspânditi, în comanderiile lor, practic pe tot teritoriul tarii. Planul a fost sa fie luati prin surprindere si arestati cu totii concomitent, pentru a nu fi capabili sa opuna rezistenta. Odata arestati, templierii au fost concentrati în câteva închisori – în fapt, în subsolurile unor castele foarte sigure – pentru a fi interogati pe rând.

Capetele de acuzare, mistificate
Capetele de acuzare au fost redactate dinainte de arestare, interogatoriile trebuind doar sa le confirme. De altfel, aceste interogatorii nu au adus nici macar o singura acuzatie în plus fata de cele prestabilite, ceea ce, în conditiile date, e o curiozitate.

Iata principalele acuzatii: Ordinul detinea taine si secrete; în cadrul unor ritualuri secrete de initiere, noilor membri li se cerea sa-l renege pe Iisus Hristos si sa scuipe crucea; în cadrul acelorasi ritualuri secrete, noii initiati erau supusi la practicarea unor saruturi obscene; sacerdotii Ordinului omiteau în cadrul slujbelor cuvintele sacramentale privitoare la pâine si vin; Maestrul acorda iertarea pacatelor (în locul preotilor propriu-zisi); templierii pactizasera în taina cu musulmanii; ca o consecinta a acuzatiei anterioare, templierii se închinau la idoli; sodomia între frati era permisa si chiar încurajata. Acuzatii a caror falsitate se poate dovedi punct cu punct. Trebuie precizat ca aceste capete de acuzare nefundamentate au fost structurate pe baza unei sensibilitati a poporului fata de cei care erau declarati de puterea de a atunci eretici.

Filip cel Frumos a negociat la sânge distrugerea Ordinului
S-a spus faptul ca fara sprijinul direct al papei Clement al V- lea si fara ca acesta sa-i confirme, practic neconditionat, initiativele deja luate, fie ele si total ilegale, regele Filip nu ar fi putut duce un razboi victorios împotriva Ordinului, iar procesul nici macar n-ar fi putut începe. Cercetatorii au dat diverse explicatii comportamentului Papei. Astfel, Clement si-a platit datoria fata de rege, caci numai cu ajutorul acestuia a putut deveni Papa; se spune chiar ca a fost o negociere dura si ca Papa a semnat un document prin care se obliga sa faca patru lucruri (dintre care trei le-a îndeplinit imediat), cea de-a patra fiind un fel de „polita în alb“, continutul ei urmând sa fie precizat de Filip la momentul potrivit. Când a sosit acest moment, regele si-ar fi dezvaluit intentia: distrugerea Ordinului Templier.

Chinon, Dioceza de Tours, 17-20 august 1308

Documentul original, format dintr-o foaie de pergament mare (700 x 580 mm), era prevazut cu sigiliile celor trei nuntii papali care au format Comisia Apostolica speciala de ancheta, numita de Clement al V-lea: Berenger Fredol, preotul cardinal al bisericii Preasfintilor Nereus si Achilleus si nepot al Papei; Etienne de Suisy, preot cardinal la Sf. Cyriac din Therminis; Landolfo Brancacci, diacon cardinal la Sf. Angelo.

In stare rezonabila, desi exista cateva pete violacee, cauzate de actiunea bacteriilor. O copie
autentica a fost atasata la documentul original, care inca se afla in Arhivele Secrete ale Vaticanului, cu numarul de inregistrare Archivum Arcis Armarium D 218.

Documentul contine absolvirea pe care Papa Clement al V-lea a acordat-o Marelui Maestru al Templului, calugarul Jacques de Molay, si celorlalti lideri ai Ordinului, dupa ce au dovedit ca se caiesc si au cerut sa fie iertati de Biserica; dupa renegarea formala, care era obligatorie pentru toti cei care au fost chiar si numai suspectati de comportament eretic, principalii membri ai Ordinului Templului sunt reintegrati in Comunitatea Catolica si primesc permisiunea de a se impartasi. Documentul, care apartine primei faze a procesului impotriva Templierilor, cand Papa Clement al V-lea inca era convins ca poate garanta supravietuirea ordinului militar-religios, satisface nevoia de a elimina rusinea excomunicarii pentru calugarii soldati, provocata de negarea anterioara de catre acestia a lui Iisus Hristos, atunci cand au fost torturati de inchizitorii francezi. Asa cum confirma cateva surse contemporane, Papa a stabilit ca templierii erau implicati in mai multe forme grave de imoralitate si a planuit o reforma radicala a Ordinului, pentru ca ulterior sa il transforme intr-un singur organism, prin fuziunea cu celalalt ordin important militar-religios, Ospitalierii. Actul de la Chinon, care ii achita pe templieri, dar nu ii scuteste de responsabilitati, era premisa necesara pentru a indeplini reforma, insa a ramas litera moarta. Monarhia franceza a reactionat printr-un adevarat mecanism de santaj, care il obliga pe Clement al V-lea sa accepte un compromis ambiguu, ratificat in timpul Conciliului de la Vienne, din 1312: neputand sa se opuna dorintei regelui Frantei, Filip cel Frumos, care a impus eliminarea templierilor, Papa a eliminat ordinul din realitatea acelei perioade, fara a-l condamna sau aboli, dar izolandu-l intr-un fel de „hibernare“, datorita unei prevederi a legii canonice. Dupa ce a declarat explicit ca procesul nu a dovedit acuzatia de erezie, Clement al V-lea a suspendat Ordinul Templierilor prin intermediul unei sentinte provizorii, impusa de necesitatea de a evita un pericol grav fata de Biserica, care le interzicea sa foloseasca nume sau simboluri specifice, in caz contrar riscand excomunicarea.

1307 - 2007
700 de ani de la inceperea procesului Ordinului Templier

Acum 700 de ani, Filip cel Frumos, rege al Frantei, ordona arestarea templierilor. In momentul arestarii, templierii, fideli principiilor lor si stiindu-se nevinovati, nu opun nici o rezistenta. Arestarea a avut loc intr-o zi de vineri, 13 octombrie 1307. Se spune ca din acea zi numarul 13 poarta ghinion.

1314 - 2007
693 de ani de la arderea pe rug a lui Jacques de Molay

Dupa 7 ani de chinuri, mai precis la 18 martie 1314, dupa unii cercetatori la 11 martie, liderii Ordinului sunt omorati de regele Filip.

Data la care s-a produs
supliciul lui Molay, o ecuatie cu doua (ne)cunoscute

Cristian Tiberiu Popescu, director al Centrului de Studii si Cercetari ale Evului Mediu si ale Ordinelor Cavaleresti al Marelui Priorat Magistral al Romåniei si cavaler- comandor al Ordinului Templierilor din Romånia, a descoperit ca supliciul lui Jacques de Molay a avut loc pe 11 martie 1314, si nu pe 18 martie. Iata ce spune Cristian Tiberiu Popescu:

Prima varianta - 18 martie
Prin „Istoria Frantei“ a lui Jules Michelet se imprima deja o optiune sa-i spunem „oficiala“, privitoare la ziua supliciului lui Molay, pe care marea majoritate a templologilor de mai târziu o reiau. Anume, istoricul reproduce un amplu citat din Continuatorul lui Nangis, în care este descrisa cu detalii ziua supliciului, pe care cronicarul o identifica astfel: „lunea de dupa sarbatoarea Sfântului Grigore“. În Occident, Sfântul Grigore se sarbatoreste pe 12 martie, care în 1314 a cazut într-o zi de marti; astfel, prima zi de luni dupa Sfântul Grigore reprezinta data de 18 martie. Totul pare clar si lipsit de orice echivoc.

A doua varianta - 11 martie
În nota de la pasajul citat din Continuatorul lui Nangis, Michelet arata ca mai exista înca un text
, pe care-l reproduce în versiunea sa originala în limba latina si care ofera o alta varianta asupra datei evenimentului. Care este aceasta sursa si ce varianta ofera ea? Este vorba de Registrele parlamentului, asa-zisele Olim – cuvânt latin însemnând „altadata“, „odinioara“ – registre care au consemnat deciziile Parlamentului din Paris între 1264 si 1318. În aceste Olim, nu executia celor doi sefi ai Ordinului Templier este în mod direct obiectul relatarii, ci repercusiunile acesteia. Iata despre ce e vorba. Micuta insula de pe Sena, zisa „a evreilor“, pentru ca mai înainte vreme aici fusesera arsi pe rug câtiva talmudisti, apartinea – la momentul supliciului lui Molay – Ordinului calugaresc al augustinilor, ce-si aveau „sediul central“ la manastirea pariziana Saint-Germain-des-Près. Asadar, in fata Catedralei Notre Dame, de fata fiind mult popor, se comunica public sentinta prin care cei patru demnitari erau condamnati la închisoare pe viata. In dimineata acelei zile de martie 1314, dupa ce a ascultat sentinta, Molay a ridicat glasul, clamând nevinovatia Ordinului, gest urmat de Perceptorul pentru Normandia, Geoffroy de Charnay. Stiindu-se ca ei faceau aceasta marturisire cu pretul propriei condamnari la moarte, ce trebuia sa urmeze automat, curajul lor de a afirma adevarul a trezit un val de simpatie populara, fapt care desigur i s-a raportat regelui. În atari conditii, regele a decis ca rugul sa fie înaltat pe insula «evreilor». Dar apelând la aceasta solutie disperata, regele si-a asumat riscul unui scandal cu augustinii, lezati în drepturile lor de proprietate si carora – probabil, pentru a pastra cât mai mult secretul actiunii – nici macar formal nu li se ceruse acordul. Iar scandalul s-a si produs. Subiectul propriu-zis al relatarii din Olim este tocmai protestul augustinilor, iar notarul în cauza îsi dateaza consemnarea (– atentie, e vorba de data consemnarii, iar nu de cea a evenimentului descris!), prin ziua de „13 martie 1313“. Prin urmare, supliciul lui Molay s-a produs înainte de ziua de 18 martie, odata ce deja pe 13 efectele lui erau relatate, conform textului Olim... Pe informatia din Olim nu s-a pus mare pret, în primul rând pentru ca o parte a însusi „continutului“ ei trezeste suspiciuni: e vorba de faptul ca anul mentionat în text este „1313“, or, este absolut sigur ca evenimentul s-a produs în 1314.

Scriptele sunt corecte
Si totusi Olim a mentionat anul corect din punctul de vedere al cronologiei care se utiliza în Franta acelei epoci – si numai acolo! –, cronologie conform careia anul nou începea în prima zi de Pasti. Or, în intervalul care ne intereseaza aici, Pastele a cazut pe 7 aprilie si, pentru Franta, abia din acea zi a început anul 1314. Deci în luna anterioara, adica martie, era înca anul 1313, exact anul precizat în Olim!

Asta ar însemna ca suspiciunile fata de textul Olim pot fi înlaturate. Cel care a gresit ar fi astfel Continuator al lui Nangis, care a scris ca supliciul s-a produs „lunea de dupa sarbatoarea Sfântului Grigore“, pe când corecta ar fi fost formula „lunea de dinainte de sarbatoarea Sfântului Grigore“. Adica 11 martie în loc de 18.

Datarea propusa de Olim capata înca mai multa pondere, daca aducem în discutie si alte detalii. Executia a început, conform mai multor surse, pe la ora 18. Atunci începea amurgul, astfel ca „ziua de lucru“ a notarului care facea consemnarile în Olim se sfârsea oricum. Nici a doua zi, de Sfântul Grigore, nu a facut el consemnarea, probabil nelucrând în ziua acestei sarbatori importante. A venit la „serviciu“ abia pe 13 martie, când a redactat consemnarea si a datat momentul redactarii. Supliciul lui Molay s-a produs deci pe 11 martie 1314.

Proba surpriza furnizata de traditie
În sprijinul acestei datari poate fi adusa si o „proba surpriza“, furnizata de un fapt de traditie: se spune ca, înainte de a fi cuprins de flacari, Jacques de Molay ar fi chemat în fata tribunalului lui Dumnezeu pe Papa Clement al V- lea în patruzeci de zile, iar pe regele Filip, în mai putin de un an. Se pare ca Molay a invocat într-adevar judecata divina, dar nu a fixat „termene“ pentru aceasta. Papa a murit pe 20 aprilie, iar regele, pe 29 noiembrie 1314. Cum mortile celor doi s-au produs atât de neasteptat, cât si la scurte intervale de timp, legenda chemarii la judecata divina s-a completat, incluzând aspectul ca Molay ar fi indicat termene precise.

A nu se scapa din vedere ca atunci când legenda se completa astfel din mers, data mortii lui Molay era recenta si cunoscuta exact. Cele patruzeci de zile anterioare lui 20 aprilie indica ziua de 11 martie, iar nu 18. Altfel, daca ziua supliciului ar fi fost 18 martie, legenda asa-zisului „blestem“ al lui Molay ar fi mentionat „o luna“ sau, pentru precizie, „33 de zile“, si acesta fiind un numar „mistic“.

În concluzie, argumentele care pledeaza pentru identificarea datei de zi a supliciului lui Molay cu 11 martie sunt mai percutante decât cele pentru 18 martie si cred ca templologia ar trebui sa consemneze asta.

Efectele blestemului cavalerilor arsi pe rug

In perioada care a urmat executiei Marelui Maestru, unii protagonisti ai complotului si-au gasit moartea

*Clement al V -lea s-a stins din viata in ziua de 20 aprilie 1314.
*Guillame Imbert, inchizitor general, a cazut de pe cal si a murit pe loc in ziua de 2 noiembrie 1314.
*Filip cel Frumos a fost victima unui accident (a fost sfasiat de coltii unui mistret) in ziua de 4 noiembrie, in padurea Pont-Sainte, Maxence. A murit in ziua de 29 decembrie.
*In 1316 a murit, in conditii misterioase, regele Ludovic al X- lea. Ludovic pusese in aplicare, in 1307, ordinul de arestare a templierilor in Navarra. Mai mult, mostenitorii lui Filip si Ludovic si-au gasit si ei moartea in conditii la fel de misterioase.