vineri, 20 februarie 2009

Traseul şoselei de centură a Sucevei, vânat de samsari imobiliari

• vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Uricec, le transmite că acei care se înghesuie să cumpere terenuri pe traseul rutei ocolitoare a municipiului reşedinţă de judeţ, ar putea rămâne deziluzionaţi atunci când se va pune problema exproprierilor, în ceea ce priveşte preţul oferit • "preţul terenului ce va fi preluat nu este cel stabilit de piaţa neagră, ci acel care va rezulta din evaluarea făcută de persoane legal autorizate", declară vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Uricec

Traseul viitoarei şosele de centură a municipiului reşedinţă de judeţ este deja vânat de samsarii imobiliari, spun reprezentaţi ai agenţiilor de tranzacţii imobiliare dar şi persoane care au calitatea de evaluatori autorizaţi în domeniu.
De reţinut că şoseaua de centură a Sucevei, care va face legătura între cele două şosele europene care traversează judeţul, în scopul preluării traficului
greu, urmează să treacă prin localităţile Moara, Şcheia şi Preuteşti. Terenurile pe care va trece şoseaua de centură au fost prevăzute într-un studio de fezabilitate întocmit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale. Varianta de ocolire, pe o distantă de 13,173 kilometri va trece prin extravilanul localităţilor Moara, Şcheia şi Pătăruţi, pe domeniile private ale cetăţenilor şi, în unele situaţii, pe domeniile private ale localităţilor.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Eugen Uricec, a declarat că în contextul legal, se încearcă degeaba a se face o afacere din cumpărarea de teren pe traseul noii rute ocolitoare de circulaţie rutieră în vederea unei tranzacţii profitabile. "Legea spune foarte clar cum se procedează în astfel de situaţii. Dacă nu se va ajunge la o înţelegere amiabilă, atunci se va interveni luându-se măsura exproprierii, fiind vorba despre o investiţie de utilitate publică şi de interes naţional", a declarat Eugen Uricec. El dă asigurări că această investiţie va fi demarată, existând deja un traseu stabilit şi trebuie reţinut că şoseaua ce se va construi va fi necesară petru orice localitate de dimensiunea municipiului Suceava, în condiţiile în care există studii tehnico - economice care cer astfel de investiţii pentru orice localitate civilizată din Europa. "Este important ca cetăţenii să fie în cunoştinţă de cauză, mai ales cei care au proprietăţi pe acest traseu, inclusiv persoanele juridice care deţin suprafeţe de teren mai ales în zona de sud - vest a Sucevei, de la Şcheia spre Iţcani", a declarat Eugen Uricec.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava consideră că această investiţie este o necesitate şi constituie o utilitate de interes public şi drept urmare proprietarii de teren din zonele ce vor fi traversate de noua şosea de centură trebuie să accepte în mod amiabil parteneriatul propus.
"Trebuie ţinut cont şi de un alt aspect. Această investiţie <înobilează> toate proprietăţile care sunt adiacente acestui traseu, astfel încât, în perspectivă, va creşte preţul terenului de lângă şosea, drept pentru care ar fi corect ca toţi cei care sunt afectaţi de acest traseu să accepte cedarea de teren pentru construirea centurii, la preţul stabilit şi evaluat de persoane autorizate", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
De reţinut că pe traseul celor aproximativ 13,17 kilometri care va constitui şoseaua de centură a municipiului Suceava, va trebui să fie expropriată o suprafaţă totală de 35 de hectare de teren.
"Este pentru prima dată când în judeţul Suceava, după 1990, ne confruntăm cu o asemenea situaţie. Până acum, în toate investiţiile de utilitate publică nu s-a pus problema exproprierilor", a specificat Eugen Uricec. El a apreciat că în niciun caz nu reprezintă o afacere imobiliară profitabilă cumpărarea de terenuri pe traseul noii şosele pentru că despăgubirile acordate vor fi făcute strict în baza evaluărilor legale. Pe de altă parte, Uricec este de părere că trebuie să existe o transparenţă totală referitoare la această invetiţie, vitală pentru municipiul Suceava şi pentru judeţ în general, astfel încât discuţii ulterioare de gen afaceri imobiliare de la Metro, Şcheia, Sfântul Ilie ori Moara, să nu mai existe. "Traseul noii şosele este cunoscut, oricine vrea, poate să vină la Consiliul Judeţean pentru a i se pune la dispoziţie informaţii legate de terenurile pe care şoseaua le va străbate, pentru că ar fi păcat ca o investiţie de o asemenea anvergură să pice pe mâna unor samsari imobiliari care nici nu vor avea de câştigat, pentru că preţul va fi stabilit nu de piaţa neagră, ci de evaluatori legal autorizaţi", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Uricec.