miercuri, 18 februarie 2009

ExxonMobil mituieşte experţi pentru a contesta raportul ONU

Puternicul gigant petrolier a cheltuit 16 milioane USD pentru a pune la îndoială schimbarea climei

Un grup de lobby finanţat de compania petrolieră ExxonMobil a încercat să mituiască mai mulţi oameni de ştiinţă şi economişti cu câte 10.000 de dolari de căciulă pentru a contesta raportul asupra încălzirii globale care a fost dat publicităţii, ieri, la Paris de Grupul Interguvernamental privind Evoluţia Climatului (GIEC), scrie "The Guardian". În documentul GIEC se spune că schimbările climatice din întreaga lume au loc în proporţie de 90% din cauza acţiunilor umane, experţii avertizând că în 10 ani acestea ar putea scăpa de sub control.

The American Entreprise Institute, finanţat de gigantul petrolier ExxonMobil, le-a trimis scrisori unor cercetători din SUA, Marea Britanie şi din alte ţări, oferindu-le bani în schimbul unor articole care să insiste asupra imperfecţiunilor concluziilor din raport, negociate punct cu punct de cei 500 de delegaţi mandataţi de guvernele a 130 de ţări. În scrisorile sale, The American Entreprise Institute reproşează faptul că GIEC "se opune oricăror critici rezonabile şi că trage concluzii sumare, care rezistă cu greu la o acţiune analitică". Prin urmare, institutul doreşte să strângă articole care denunţă raportul, susţine cotidianul britanic.

Compania, dată de gol de cercetătorii oneşti

Iniţiativa gigantului petrolier a fost dată în vileag de cercetătorii care nu au dorit să-şi mânjească mâinile şi să se compromită. Alden Meyer, membrul unei uniuni de cercetători îngrijoraţi de situaţia actuală a climei, uniune formată dintr-un grup nonprofit de oameni de ştiinţă din Cambridge, Massachusetts, a declarat că ExxonMobil a investit fonduri mari pentru a pune la îndoială cercetările ştiinţifice privind încălzirea Pământului. Printre institutele sponsorizate de Exxon sunt nominalizate grupul Africa Fighting Malaria şi American Entreprise Institute din Washington. Experţii ONU au calificat demersul grupului de lobby drept o încercare de a pune la îndoială "probele susţinute ştiinţific" privind procesul de încălzire globale. "Este o încercare disperată din partea unei organizaţii care vrea să denatureze ştiinţa în favoarea propriilor interese politice", a declarat David Viner, specialist de la Universitatea East Anglia. Compania ştie bine că raportul va sta la baza negocierilor internaţionale privind stabilirea volumului de emisii admise, care vor urma protocolului de la Kyoto, a cărui primă etapă expiră în 2012.

Kenneth Green, membru al AEI, a confirmat pentru "The Guardian" trimiterea respectivelor scrisori în diferite colţuri ale lumii, răspunsurile urmând să fie publicate într-o revistă. ExxonMobil, puternicul gigant petrolier, a folosit tacticile aplicate şi de industria tutunului pentru a pune la îndoială schimbarea climei, cheltuind 16 milioane de dolari, între 1998 şi 2005, şi recrutând grupuri de specialişti care contestă încălzirea pământului, a declarat un grup de observatori. Lee Raymond, fost preşedinte ExxonMobil, este în prezent vicepreşedinte al consiliului de administraţie al American Entreprise Institute.